Publicitate

Arheologia, o disciplina istorica...

Publicitate


Introducere in arheologie

Arheologia a fost considerata, de-a lungul timpului, un subiect romantic. Dar, de fapt, arheologia moderna este o disciplina stiintifica riguroasa si exigenta. Utilizam termenul disciplina deoarece

arheologia consta dintr-o gama larga de metode si tehnici stiintifice pentru studierea trecutului, folosite cu atentie si intr-un mod disciplinat.Multi oameni au confundat arheologii cu cautatorii de comori, asociindu-i pe acestia cu eroii romantici. Arheologii sunt prezentati ca eroi distrati, atat de absorbiti de detaliile vietii trecute, incat sunt prea putin influentati de presiunile si frustrarile vietii moderne. Exista convingerea ca arheologia deschide porti spre o lume a romantismului. Chiar si astazi, multi oameni cred ca arheologii isi petrec viata rezolvand marile mistere si gasind civilizatii disparute, afirmatii in parte adevarate. Cercetatorul trecutului imbina propria pasiune cu necesitatea studiului obiectiv, de multe ori cele doua notiuni confundandu-se. Oricum, putini arheologi au sansa descoperirii unei civilizatii disparute si uitate, majoritatea multumindu-se sa sape o viata intreaga gasind doar ceramica sau unelte de piatra, os, corn, plastica marunta, urme de case si urme consistente, complexe cu importanta deosebita. Cu toate acestea arheologia ramane un subiect fascinant, care capteaza in acelasi mod imaginatia oamenilor de stiinta si publicului.

Arheologul ramane un cercetator care isi petrece viata investigand vestigii abandonate, care supravietuiesc societatilor vechi. El nu este interesat atat de aur sau obiecte fine, ci de informatia care

rezulta din dezgroparea obiectelor si din interpretarea lor corecta. Arheologul de astazi este interesat atat de modul in care au trait oamenii, cat si de obiectele pe care le-au facut sau de constructiile pe care le-au realizat.La prima vedere, studiul arheologiei, oricum fascinant, pare un lux pe care ni-l permitem cu greu intr-o lume asaltata de incertitudini economice, saracie si foamete, dar, a privi arheologia intr-un asemenea mod ar insemna sa tratezi intregul patrimoniu cultural al umanitatii ca irelevant si inutil pentru existenta noastra. Realitatea arata ca arheologia este un rau necesar.

Inceputurile arheologiei se leaga de oamenii carora le-a placut sa cerceteze trecutul.

Primii arheologi au fost, fara indoiala, amatori. Calatorii pasionati de antichitati au invatat cum sa sape in timp ce inaintau cu excavatia, obiectivul lor fiind acela de a descoperi si a scoate la lumina

cat mai multe obiecte in timpul avut la dispozitie. Fundamentele arheologiei moderne stau nu numai in spiritul de aventura al primilor calatori, ci si in curiozitatea lor intelectuala. In acest punct exemplul dat de Heinrich Schliemann este deja clasic, chiar daca metodele lui de cercetare raman in continuare brutale -asemanatoare vanatorilor de comori-, distrugand tot atat de mult pe cat a descoperit.

Pierderile stiintifice ale acestei perioade sunt incalculabile, primii arheologi fiind interesati mai mult in transportarea obiectelor pretioase pentru a le expune si mai putin in conservarea marilor situri pentru generatiile urmatoare. Arheologia stiintifica a aparut in urma cu mai bine de un secol, devenind un domeniu de investigatii serios si popular numai in ultima jumatate a secolului XX. In ultimele decenii a explodat si literatura arheologica de popularizare ceea ce face ca stiinta arheologica sa fie mult mai apropiata de intelesul unor paturi tot mai largi de cunoscatori sau pasionati, ea facand parte din cultura populara. Mii de oameni citesc carti de popularizare a arheologiei din placere, se alatura societatilor arheologice sau participa in mod direct la realizarea sapaturii arheologice propriu-zise. Mirajul arheologiei este ocazional pentru unii, dar devorator pentru majoritatea oamenilor. Succesul arheologiei poate fi pus si pe seama aportului pe care aceasta si-l aduce la descifrarea mitului originii. Geneza cauta sa aduca raspunsuri la curiozitatea umana asupra propriei origini. Originea omului este un prilej de speculatii de mult timp cautandu-se crearea unor modele teoretice pentru explicarea acesteia. Multe dintre aceste modele sunt strict filosofice, altele sunt bazate pe date stiintifice furnizate de arheologi. Curiozitatea noastra referitoare la felul trecutului nu reiese doar din preocuparea noastra pentru origini, ci si din puternicele simtaminte de nostalgie cu privire la trecutul incetosat de vechime. Traim intr-o lume in care au loc schimbari rapide, o dezvoltare urbana ce implica aglomerari si suprapopulari sau o diminuare a resurselor naturale. Cu cat creste populatia si problemele ecologice se adancesc, cu atat suntem mai nostalgici la simplitatea vremurilor trecute. Viata popoarelor preistorice, determinata de legumele sezoniere si de miscarile de populatii, este perceputa cu simplitate. Arheologia da o vedere interioara a societatilor trecute, putin complicata, dar incitanta.

Arheologia contribuie, de asemenea, cu informatii valoroase la imbogatirea patrimoniului nostru cultural prin cercetarile de teren pe care le intreprinde. Din pacate, acest atribut al arheologiei poate fi

folosit si in scopuri politice.Natiunile noi, independente, nationaliste de cele mai multe ori, incurajeaza cercetarea arheologica ca fiind ultimul mod de a descoperi radacinile indepartate ale lor. Acestea au nevoie sa-si exploateze istoria nescrisa. Exemplele sunt atat de cunoscute incat nici nu mai trebuie date. Unele natiuni au avut nevoie sa-si demonstreze vechimea, altele dominatia cat mai indelungata a teritoriului in care locuieste astazi iar altele au demonstrat ambele variante. De aici dezvoltarea arheologiei partinice. Deci natiunile au folosit si manipulat trecutul pentru nevoile proprii. Inevitabil, arheologii insisi aduc valorilor muncii lor si perspectivele propriei culturi (subiectivitate educationala), chiar daca sunt mult mai constienti de acest lucru decat cu o generatie in urma. Acum, acestia cauta sa nu mai dezvolte cercetari intentionat subiective la adresa unor obiective guvernamentale, chiar daca imobilismul este inca mare, mi ales in anumite tari din estul Europei.

Arheologii au o influenta unica asupra stiintelor sociale. Perspectiva istorica data de cercetarile proprii ajuta la intelegerea mecanismelor unice ale dezvoltarii unor popoare din timpurile vechi sau

stravechi. Arheologia contribuie la intelegerea mult mai buna a propriei noastre istorii, cat si a dezvoltarii economiei, climei si geografiei terestre. Asezarile umane abandonate de mult timp reprezinta date precise de ordin geologic si biologic care aduc o lumina noua asupra studiilor contemporane. Pe langa aceste date, siturile arheologice sunt depozitarele unor informatii pentru stiintele naturale si

fizice. Chimistii si fizicienii au adus o mare contributie la studiul optim al trecutului dezvoltand procese ajutatoare cum ar fi datarea cu radiocarbon sau analizele spectrografice. De asemenea, geologii,

botanistii si zoologii si-au adus contributia vitala la cercetare trecutului.Cu toate acestea, arheologia nu este ferita de agresori. Vanatorii de comori au cercetat mii de situri, stricandu-le in asa masura incat cercetarea arheologica sistematica nu mai este posibila. Activitatile industriale, cele din minerit si agricultura au adus si ele siturile intr-o situatie de neinvidiat. Legislatia din domeniul constructiilor, a imbunatatirilor funciare, mineritului si altor activitati lucrative nu a evoluat, cel putin in Romania, o data cu societatea. Legi precum Legea investitiilor sau Legea patrimoniului fie ca nu sunt promulgate, fie ca nu sunt respectate. In acest timp straturile cu depuneri arheologice au ramas in voia sortii. In alte tari respectarea si aplicarea unor legislatii corespunzatoare a facut ca arheologia sa ia un avant considerabil si sa furnizeze informatii si tehnologii si altor domenii. Asa s-a ajuns la o cunoastere corespunzatoare a valorilor trecutului, ca o etapa necesara in crearea scenariilor evolutiilor viitoare a culturilor umanitatii.

Arheologia influenteaza in mod pozitiv societatea contemporana, fie si numai prin faptul ca ne ajuta sa intelegem alte culturi. Numai asa civilizatia noastra va putea supravietui.

A spune, in aceste conditii, ca arheologia este un lux inseamna sa negam realizarile culturale ale predecesorilor nostri si sa renuntam la mii de posibilitati de invatare despre radacinile culturii noastre.

Oamenii se muta din satele lor, locuri traditionale de viata, si se muta in orase. Arheologii, alaturi de antropologi si etnologi, sunt chemati sa studieze cat mai repede aceste locuri parasite pentru a pierde cat mai putin din informatiile culturale ramase pe loc.Facand o sinteza a randurilor anterioare constatam ca arheologia satisface curiozitatea intelectuala asupra naturii societatii, cea mai mare realizare a acesteia fiind stabilirea originii existentei omului pe pamant. Arheologia este, ca si istoria, parte a vietii noastre, iar pentru unele culturi singura sursa de istorie culturala. Din pacate, siturile arheologice sunt in pericol. Multe dintre acestea au fost repede distruse, astfel incat o buna parte a patrimoniului cultural a disparut pentru totdeauna. In fata buldozerelor sau a cautatorilor de comori siturile arheologice sunt cel mai bine aparate tot de pamantul in care au fost conservate pana in acest moment. Este preferabila aceasta posibilitate decat cercetarea accelerata, nepregatita si planificata corespunzator.Nu putem incheia acest capitol fara sa lamurim locul si rolul colectionarilor si moralitatea colectionarii. Colectionarii sunt, dupa unii autori, persoane care-si satisfac necesitatea de a poseda, nevoia de activitate spontana, impulsul evolutiei proprii si tendinta de a clasifica lucrurile. Nevoia de colectionare este atat de puternica uneori incat duce la o pasiune atat de violenta incat este inferioara unor activitati puternice precum iubirea sau satisfacerea unor ambitii doar prin lipsa de insemnatate imediata a scopurilor sale. Sensul stiintific al colectiei este irelevant pentru colectionar. Acesta isi satisface prin crearea grupului de obiecte unele nevoi legate de cele mai multe ori de frivolitate. Deci obiectele au doar valoare in sine pentru colectionar.Societatea contemporana este una materialista (in sensul libertatii acumularii valorilor materiale), incurajeaza bunastarea si proprietatea asupra pieselor valoroase. Multi oameni simt o mare placere in a poseda trecutul si de a expune o piesa antica. Piesele de acest fel au ajuns la valori enorme la licitatii si expozitii cu vanzare. Valoroasele obiecte sunt expuse in afara contextului lor arheologic fapt ce anuleaza valoarea lor stiintifica a obiectului. Preturile mari, tentante pentru vanzatori, fac sa se nasca adevarate batalii pentru descoperirea unor categorii de obiecte, de multe ori la comanda
platitorului. Astfel ca infloreste traficul ilegal cu obiecte de patrimoniu rezultate, de cele mai multe ori, din spolierea unui sit arheologic. Distrugerea siturilor arheologice a luat, in consecinta,
proportii alarmante, dar aceasta nu reprezinta, neaparat, un lucru nou, stiuta fiind dorinta dintotdeauna a potentatilor de a avea propriile colectii de obiecte pretioase ca opera de arta, sau inmagazinand la acea vreme o mare semnificatie valorica sau religioasa.In secolul XX competitia dupa operele de arta s-a acutizat si din cauza infiintarii unor muzee si fundatii deosebit de bogate care achizitioneaza mari cantitati de patrimoniu cultural. De multe ori acestea au in spate organizatii guvernamentale care au drept scop polarizarea valorilor culturale ale lumii la un pol sau altul.Protejarea antichitatilor este, in consecinta, extrem de greu de facut. Statele au la indemana pentru realizarea acestui deziderat un sistem legislativ, de multe ori armonizat la nivel international. Greutatea vine atunci cand metodele si mijloacele tehnice aflate la indemana braconierilor depaseste logistica aflata la indemana legii. Si cum acest lucru se intampla tot mai des se constata o mare igratie a patrimoniului cultural din emisfera sudica in cea nordica si dinspre est spre vest.Speranta incetinirii acestei spolieri sta in atitudinea schimbatoare a publicului (inversarea modei), creditele alocate cu prudenta cand este vorba despre achizitionarea unor bunuri culturale si in sortarea
antichitatilor.

Arheologia moderna are o tehnicitate ridicata devenind, uneori, plicticoasa. Aceasta latura mai greu de inteles de public a facut sa apara pseudoarheologi (von Daniken) care au elaborat teorii cu baza stiintifica greu demonstrabila, inutilizabile de catre oamenii de stiinta. Lumea a adorat o vreme aceste teorii iar arheologii au fost revoltati si inspaimantati ! Rezultatele stiintifice adunate cu migala
mai bine de 100 de ani riscau sa se prabuseasca. Baza sistemului nou creat era publica si atitudinea evazionista a pseudoarheologilor a facut ca terenul pierdut pentru o vreme de arheologi in fata acestora sa fie repede recucerit. S-a dovedit, in consecinta, ca credibilitatea arheologiei moderne depinde de abilitatea arheologilor de a comunica rezultatele cercetarii lor stiintifice unui larg auditoriu, sub
forme inteligibile si frumoase. Ei au o baza formidabila pentru ca, dupa cum se vede, atitudinea unora fata de arheologie tinde spre romantism si exotism. Specificul arheologiei, chiar daca aceasta sufera in
acest moment o puternica tehnologizare, ramane unul fascinant. Aceasta observatie trebuie transformata intr-un argument suprem pentru propasirea definitiva a arheologiei intre stiintele indispensabile omului in continua sa adaptare la mediu.



SURSA 02




Arheologia este o disciplina istorica cu un camp de cercetare bine precizat si cu metode de investigatie proprii, pentru cunoasterea cat mai deplina a societatii omenesti in anumite epoci. Scopurile principale ale cercetarii arheologice sunt: cronologia (in scopul stabilirii varstei obiectelor), reconstituirea modelelor de organizare si functionare a asezarilor si explicatiile concretizate sub forma teoriilor stiintifice asupra gandirii si compotrtamentului uman.
V.G. Childe spunea: Arheologia a facut o adevarata revolutie in istorie. Ea a largit orizonturile istoriei aproape in aceeasi masura in care telescopul mareste campul visual al astronomului. Ea a largit de
sute de ori perspective istoriei spre trecut, tot asa cum microscopul a descoperit pentru biologie ca in spatele organismelor mari se acunde viata celulelor infinit de mici. In sfarsit, ea a adus schimbari in dimensiunile si continutul stiintei istorice asemenatoare acelora pe care radioactivitatea le-a adus in chimie.Deoarece cea mai mare parte a istoriei omenirii a avut loc inaintea inventiei scrisului, arheologia este cea mai importanta metoda de studiu a preistoriei. În plus, deoarece in numeroase cazuri informatiile istorice sunt incomplete( in trecut, scrisul a fost utilizat de numai de catre aristocratie sau doar in cadrul religiei, informatiile scrise oferind date doar despre anumite categorii sociale), arheologia ofera o contributie esentiala la studiul istoriei umane si se reflecta si in cadrul politic prin faptul ca studiaza cultura materiala si spirituala a predecesorilor, contribuind astfel la patrimoniul
national si universal. Din pacate insa, numerosi cercetatori pasionati au exagerat latura politica sau fictionala a arheologiei, interpretarile lor cazand intr-o puternica panta nationalista sau imaginara,
aceste devieri fiind incadrate ca pseudo-arheologie.Arheologia a fost inclusa de A. Sacerdoteanu printre stiintele auxiliare majore ale istoriei; ea “imprumuta" istoricului instrumentele de lucru cu izvorul care este materialul arheologic. Arheologia interpreteaza vestigiile materiale ale trecutului istoric si dupa epoca studiata , arheologia poate fi: preistorica, clasica, crestina, medievala, moderna, subacvatica si chiar contemporana.
De o mare importanta este si cercetarea arheologica de salvare in cazul unor lucrari de constructii, lucrari agricole, etc. Acestea pot distruge pentru totdeauna siturile arheologice, de aceea intervine
cercetarea arheologica de salvare. În lumea stiintifica anglo-saxona arheologia este o sub-disciplina a antropologiei, arheologul fiind antropolog si nu un istoric asa cum este cazul in general in Europa si in Romania.In tara noastra, procupari deosebite in domeniul arheologiei incep cu unii colectionari de antichitati, in prima jumatate asecolului al XIX lea, la banul Mihalache Ghica sau generalul N. Mavros. O data cu
infiintarea in 1864 a Muzeului de Antichitati si cu activitatea lui Cezar Boliac care publica materiale de arheologie in ziarul sau, Trompeta Carpatilor, se trece la o etapa noua in care se pun bazele arheologiei si in tara noastra. Este perioada in care Alexandru Odobescu initiaza primele cursuri de arheologie si indruma activitatea Muzeului de Antichitati in timp Gr. Tocilescu face cercetari arheologice
privind antichitatile romane din Oltenia si Dobrogea. Tot acum incep si cercetarile privind neoliticul prin sapaturile facute la Cucuteni de Gr. Butureanu si G. Diamandi.
Dupa 1900 , pe langa cercetarile privind antichitatile greco-romane de pe teritoriul tarii noastre, sub indrumarea lui Vasile Parvan si a lui I. Andriesescu, atentia cercetatorilor se indreapta spre istoria noastra straveche. Principala realizare din aceasta perioada de pionierat a arheologiei romanesti , o constituie opera lui V. Parvan, Getica: o protoistorie a Daciei (1927).Daca in trecut cele mai interesante descoperiri au fost intamplatoare sau grabite de cautarea obiectelor de arta spectaculoase, astazi arheologia se bazeaza pe observatii sistematice , tehnologii si tehnici de varf. Recunoasterea aeriana si chiar din spatiu, permite descoperirea relicvelor din pamant fara a mai fi necesara saparea prealabila. Marturiile materiale pot fi localizate la nivelul solului de catre
radare, prin prospectiuni magnetice sau cu ajutorul detectoarelor de metale. Cu ajutorul acestor detectoare au fost descoperite faimoasele si controversatele bratari dacice de aur si nu mai putin faimosii kosoni.Siturile se cartografiaza cu ajutorul computerelor care totodata alcatuiesc harti bi / tridimensionale utile in planificarea sapaturilor. O alta metoda, fotografia aeriana este de folos pentru identificare
siturilor greu observabile la nivelul solului. Fotografiile in infrarosu ofera imagini cu ceeace se afla sub scoarta pamantului si combinate cu scanerele termale pot detecta prezenta pietrei din pamant care este pusa in legatura cu prezenta constructiilor ingropate .Au fost arheologi care au sapat ani de zile la cate un sit(ex. Barry Cunliffe a sapat 20 de ani in estul Angliei)acest lucru oferindu-le prestigiu lor si institutiilor care ii finantau. Din cauza costurilor
mari si a problemelor legate de conservare a obiectelor sau a siturilor, astazi se lucreaza la proiecte mici pe perioade scurte de timp.O etapa importanta a muncii arheologului pe santier o constituie inregistrarea meticuloasa a locatiei artefactelor, fosilelor sau a altor obiecte de interes, pentru a le putea regasi ulterior, atat pe orizontala (in relatie cu cu celelalte obiecte din contextul respectiv) cat si pe verticala (ordinea geologica a straturilor in care a fost gasit). O mare parte din obiectele descoperite , care sunt de mare
interes si valoare, au fost incluse in categoria tezaur a patrimoniului nostru cultural ; in baza de date CIMEC exista in prezent, la categoria arheologie , peste 800 de obiecte clasate.


SURSA 03


Date generale


Arheologia (termen derivat din cuvantul grecesc Αρχαιολογία, compus din αρχαίος archàios "antic" si λόγος, lògos = "discurs" sau "studiu") este stiinta ce studiaza civilizatia si culturile umane si relatiile acestora cu mediul inconjurator, prin culegerea, documentarea si analizarea indiciilor materialelor ramase. Importanta arheologiei - Deoarece cea mai mare parte a istoriei omenirii a avut loc inaintea inventiei scrisului, arheologia este cea mai importanta metoda de studiu a preistoriei. În plus, deoarece in numeroase cazuri informatiile istorice sunt incomplete, arheologia ofera o contributie esentiala la studiul istoriei umane. În unele societati, scrisul a fost utilizat de aristocratie sau s-a folosit doar in cadrul religiei, astfel informatiile scrise ofera date doar despre anumite categorii sociale. Importanta arheologiei se reflecta si in cadrul politic prin faptul ca studiaza cultura materiala si spirituala a predecesorilor, contribuind astfel la patrimoniul national si universal. Numerosi cercetatori si pasionati au exagerat latura politica sau fictionala a arheologiei, interpretarile lor cazand intr-o puternica panta nationalista sau imaginara, aceste devieri fiind incadrate ca pseudo-arheologie. De o mare importanta este cercetarea arheologica de salvare in cazul unor lucrari de constructii, lucrari agricole, etc. Acestea pot distruge pentru totdeauna siturile arheologice, de aceea intervine cercetarea arheologica de salvare. În lumea stiintifica anglo-saxona arheologia este o sub-disciplina a antropologiei, arheologul fiind antropolog si nu un istoric asa cum este cazul in general in Europa si in Romania.


Publicitate
Sesizeaza neregula