Publicitate

Dreptul civil

Publicitate

Dreptul civil

1. Functia dreptului civil e aceea de a fi "drept comun" si se exprima in ideea ca, atunci cand o alta ramura de drept nu contine norme proprii care sa reglementeze un anumit aspect al unui raport juridic, se apeleaza la norma corespunzatoare din dreptul civil. Se poate spune ca dreptul civil imprumuta normele sale altor ramuri de drept, cand acestea nu au norme proprii pentru un caz ori aspect, ori invers, alte ramuri de drept imprumuta norme de la dreptul civil.

2. Obiectul de reglementare.

Obiectul de reglementare reprezinta o categorie omogena, unitara de relatii sociale care sunt reglementate de un manunchi de norme juridice care, la randul lor, sunt unitare, uniforme. Obiectul de reglementare este criteriul determinant, hotarator, in constituirea si delimitarea ramurilor de drept.

3. Metoda de reglementare.

Este criteriul de delimitare si consta in modalitatea de influentare a raporturilor sociale de catre societate care edicteaza normele de drept. Specifica si generala este metoda egalitatii juridice a partilor; in raportul juridic civil, o parte nu este subordonata celeilalte, ci ele sunt pe picior de egalitate.

4. Principiile care guverneaza dreptul civil ca ramura de drept

In toate timpurile, dreptul de proprietate a fost socotit ca principalul drept al omului. Acest principiu este consacrat in Constitutie si dezvoltat in normele dreptului civil. Dreptul de proprietate are ca titular fie persoana fizica, cand se vorbeste de proprietate particulara ori privata, fie persoana juridica, in care se incadreaza proprietatea de stat, proprietate cooperatista, proprietatea altor persoane juridice, precum si a regiilor autonome, societatilor comerciale, uniunilor, asociatiilor, etc.

5. Principiul egalitatii in fata legii civile

Acest principiu e consacrat pentru persoanele fizice, in art. 4 din Decretul 31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice, astfel: "Sexul, rasa, nationalitatea, religia, gradul de cultura sau originea nu au nicio inraurire asupra capacitatii"

6. Principiul imbinarii intereselor individuale cu cele generale

Principiul imbinarii intereselor individuale cu cele generale trebuie observat in toate raporturile civile. El este consacrat atat pentru persoanele fizice, cat si pentru persoanele juridice. In art. 1 din Decretul nr. 31/1954 se dispune ca "drepturile civile ale persoanelor fizice sunt recunoscute in scopul de a satisface interesele personale materiale si culturale in acord cu interesul obstesc, potrivit legii si regulilor de convietuire".

7. Principiul ocrotirii drepturilor subiective civil

Potrivit art 26 din Pact: "Toate persoanele sunt egale in fata legii si au, fara discriminare, dreptul la o ocrotire egala din partea legii. In aceasta privinta, legea trebuie sa interzica orice discriminare si sa garanteze tuturor persoanelor o ocrotire egala si eficace contra oricarei discriminari, in special de rasa, culoare, cuvant cenzurat, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, origine nationala sau sociala, avere, nastere sau intemeiata pe orice alta imprejurare." Garantarea drepturilor subiective civile este prevazuta si de Conventia pentru aparare drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

8. Delimitarea dreptului civil de dreptul constitutional

Dreptul constitutional este ramura de drept care contine norme fundamentale pentru existenta si dainuirea statului de drept roman, din care se inspira celelalte ramuri de drept, deci si dreptul civil.

Desi, la prima vedere, legatura dreptului constitutional cu dreptul civil nu se evidentiaza, totusi, aceasta legatura se manifesta pe mai multe planuri:

Constitutia contine norme care consacra principii ale dreptului civil (cum ar fi principiul proprietatii si principiul egalitatii in fata legii), principalele drepturi si libertati ale omului, care sunt si drepturi subiective civile ale cetateanului, sunt consacrate in legea fundamentala, organele de stat, reglementate de legea fundamentala, sunt, din punctul de vedere al dreptului civil, persoane juridice si garantiile juridice ale drepturilor subiective civile sunt stabilite de Constitutie.

9. Delimitarea dreptului civil de dreptul administrativ

Dreptul administrativ e ramura de drept care reglementeaza raporturile sociale nascute

in cadrul administratiei publice si care contine normele care reglementeaza conditiile realizarii puterii executive in statul nostru.Intre dreptul civil si dreptul administrativ exista multe asemanari, dar mai multe deosebiri. In dreptul civil predomina raporturile patrimoniale, in timp ce, in dreptul administrativ sunt majoritare raporturile nepatrimoniale, in dreptul civil partile se afla pe pozitie de egalitate juridica, iar in raporturile de drept administrativ subiectele se afla pe pozitie de subordonare.



SURSA 02



Explicatie: dreptul civil are ca obiect relatiile dintre oameni, in care persoanele se afla in raport de egalitate.

"Dreptul civil"

Exemplu: raport de drept civil poate fi dreptul de proprietate (in cazul in care cineva are un teren si o alta persoana ii incalca dreptul de proprietate). Ca urmare a acestei egalitati amandoua partile pot prezenta dreptul de proprietate.

"Dreptul civil"

Raporturile patrimoniale sunt relatii evaluabile in bani.

Raporturile nepatrimoniale sunt relatii care nu sunt evaluabile in bani, ca de ex.:

• dreptul la nume;

• dreptul la viata;

• dreptul la reluarea numelui de fata dupa divort.

"Dreptul civil"

Legea fundamentala care reglemeteaza raporturile de drept civil este CODUL CIVIL, intrat in vigoare la 1. decembrie 1865. Un cod reprezinta un ansamblu de legi existente anterior, care pentru a fi mai usor aplicate au fost codificate intr-un cod.

"Dreptul civil"

Codul civil roman a fost intocmit dupa modelul codului civil al lui Napoleon. Codul civil roman cuprinde 1914 articole, din care circa 1800 mai sint si astazi in vigoare.

Raportul juridic

Este relatia sociala cu caracter patrimonial sau nepatrimonial reglementata de norma de drept civil si care se naste intre persoane fizice si/sau persoane juridice.

Caracterele raportului juridic civil:

1. este o relatie sociala;

- animalele nu au capacitate de folosinta (drepturi si obligatii).

2. are un caracter volitional, pentru ca:

a) exprima vointa legiuitorului (raportul juridic exista daca partile isi manifesta dorinta in acest sens);

b) implica manifestarea de vointa a partilor.

3. este un raport de drept in care partile au o pozitie de egalitate juridica.

Structura raportului juridic:

Raportul juridic are 3 mari componente:

1. Subiect;

2. Continut;

3. Obiect.

Subiectele raportului juridic civil:

Persoanele fizice si persoanele juridice.

Calitatea de subiect de drept presupune capacitatea civila. Aceasta este formata din:

• capacitatea de folosinta

• capacitatea de exercitare

Capacitatea de folosinta

Este aptitudinea generala a persoanelor de a dobandi drepturi si de a-si asuma obligatii. Capacitatea de folosinta a persoanei juridice se deosebeste de cea a persoanei fizice prin aceea ca aceasta nu este generala si egala, ci este specifica fiecareia dintre acestea. O persoana juridica are doar drepturi si obligatii izvorand din scopul pentru care a fost infiintata, existand asadar principiul specialitatii capacitatii de folosinta a persoanelor juridice.

Dobandirea capacitatii de folosinta:

1. Persoana fizica dobandeste aceasta capacitate:

- de la nastere, ca regula;

- din momentul conceptiei copilului, ca exceptie, cu conditia insa de a se naste viu (de interes major in cazul in care si acesta vine la mostenire).

2. Persoana juridica dobandeste aceasta capacitate din momentul in care ia fiinta. Are o capacitate de folosire restransa chiar de la data actului de infiintare (adica inainte de inregistrare), cat priveste drepturile ce se constituie in favoarea ei; (neandeplinirea obligatiilor necesare pentru ca persoana juridica sa ia nastere in mod valabil).

Încetarea capacitatii de folosinta:

1. pentru persoana fizica:

- la moartea ei;

- la declararea judecatoreasca a mortii.

2. pentru persoana juridica in cazul dizolvarii.

Dizolvarea poate avea loc:

• prin vointa persoanelor care au constituit-o;

• de drept - la implinirea termenului pentru care a fost infiintata;

- in functie de realizarea sau de imposibilitatea realizarii scopului propus;

- in cazul scaderii numarului membrilor organizatiei sub limita stabilita de lege sau statut.

În cazul dizolvarii, persoana juridica intra in lichidare.

Capacitatea de exercitiu

Presupune aptitudinea unei persoane de a-si exercita drepturile si de a-si asuma obligatii savarsind acte juridice.

1. Persoana fizica dobindeste capacitea de exercitari depline la virsta de 18 ani. Pana la 14 ani este complet lipsita de capacitate de exercitiu. Între 14-18 ani are capacitatea de exercitiu restransa, putand face singura acte de administrare, daca nu-i pricinuiesc vreo vatamare. Minorul care a implinit 16 ani poate dispune personal prin testament de jumatate din averea de care poate dispune un major. Minorul sub 14 ani raspunde de fapta sa producatoare de prejudicii daca a avut discernamant in momentul savarsirii faptei. Dupa 14 ani se prezuma ca minorul are discernamant si raspunde de fapta ce l-a prejudiciat pe altul.

Majorii sunt lipsiti de capacitatea de exercitiu in situatia in care sunt pusi sub interdictie de catre instanta de judecata.

Astfel persoanele fizice pot fi:

• persoane deplin capabile;

• persoane cu capacitate de exercitiu restransa;

• persoane lipsite de capacitate de exercitiu.

Capacitatea de exercitiu inceteaza la moartea persoanei sau in momentul punerii sub interdictie.

În privinta persoanelor juridice urmeaza a se avea in vedere ca drepturile si obligatiile lor se exercita prin intermediul organelor persoanei juridice, ale caror acte si fapte juridice sunt actele si faptele personei (jurdidice) insasi (art. 35 din Decretul nr. 31/1954). Atat timp cat nu au fost constituite inca aceste organe, persoana juridica poate exista, avand deci capacitate de folosinta, insa ea nu va avea deocamdata capacitatea de exercitiu.

Vointa organelor de conducere este vointa persoanei juridice, astfel ca actele intocmite in numele sau o obliga. O persoana juridica raspunde de paguba provocata prin neexecutarea culpabila a obligatiilor asumate sau prin fapta sa ilicita si culpabila cu bunurile din patrimoniul sau.

Este vorba asadar de actele si faptele juridice savarsite de organele de conducere ale persoanei juridice in limitele puterilor care le-au fost conferite. O persoana juridica nu raspunde de obligatiile personale ale asociatilor ce o compun, acestia raspunzand in nume propriu.

Statul este personana juridica, aparand ca subiect de drepturi si obligatii



SURSA 03



Drept civil partea generala:

• ansamblul (totalitatea) regulilor sau normelor juridice care reglementeaza conduita oamenilor intr-o colectivitate politiceste determinata - ele au o existenta obiectiva, in sensul ca norma de conduita exista ca atare independent de perceperea ei subiectiva sau de aplicarea ei practica de catre unul sau altul dintre subiectii de drept supusi reglementarii ei. ("dreptul obiectiv" sau "dreptul pozitiv".)

• facultate (posibilitate) recunoscuta de dreptul obiectiv unei persoane de a adopta o anumita conduita juridica (de a savarsi un act ori un fapt determinat, sau de a pretinde altei persoane indeplinirea unei obligatii determinate etc.). ("drept subiectiv"),

• studiul sau stiinta dreptului, adica acea ramura a invatamantului si a cercetarii stiintifice care se ocupa de cunoasterea dreptului obiectiv si a drepturilor subiective, in contextul general al cunoasterii umane.

I.1.2.Ce este dreptul civil.

Dreptul pozitiv (dreptul obiectiv) este divizat in doua mari ramuri fundamentale:

• dreptul public, care reglementeaza raporturile dintre stat si particulari.

• dreptul privat care reglementeaza raporturile dintre particulari (intre ei).

În aceasta mare diviziune a dreptului obiectiv, dreptul civil face parte din marea ramura a dreptului privat.

1. Ca ramura a dreptului obiectiv, dreptul civil cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementeaza, pe de o parte, acele raporturi juridice patrimoniale in care partile apar ca subiecti egali (nesubordonati unul altuia), iar pe de alta parte, acele raporturi personale (nepatrimoniale) in care se manifesta, fie individualitatea persoanei ca subiect de drept, fie conditia juridica a persoanelor fizice si a persoanelor juridice in calitatea lor de participanti la raporturile juridice civile .

2. Ca ramura a stiintei dreptului, dreptul civil studiaza :

• normele dreptului civil obiectiv, grupate in institutii juridice specifice.

• solutiile concrete pronuntate de instantele de judecata in rezolvarea litigiilor civile (jurisprudenta sau practica judiciara).

• doctrina sau teoria dreptului civil, adica opiniile, tezele si conceptiile formulate de oameni de stiinta (profesori si cercetatori) sau de alti juristi, in urma examinarii analitice si sintetice a normelor legale, a solutiilor jurisprudentiale si a altor opinii doctrinare.

(Evident, drepturile civile subiective ,ca si obligatiile corelative lor isi gasesc reflectarea corespunzatoare atat in normele dreptului obiectiv, cat si in solutiile jurisprudentiale si in opiniile doctrinare, ele constituind insusi continutul raporturilor juridice de drept civil.)


Publicitate
Sesizeaza neregula