Publicitate

Elemene de astrologie karmica

Publicitate

In Europa, notiunea de reincarnare era cunoscuta cel putin din antichitatea greaca, cind se credea ca, dupa moarte, sufletele trec printr-o judecata a zeilor in urma careia cei mai merituosi aveau voie sa-si aleaga singuri in ce fiinta se vor reincarna in continuare. Dar filosofii s-au indepartat treptat de acest concept pe masura ce s-au dezvoltat viziunile materialiste, care minimalizau importanta sufletului, iar crestinismul, desi la inceput oferea semne clare ale acceptarii ideii de reincarnare, identificate chiar si in Biblie, la un moment dat a renuntat complet la acest concept sub presiunea potentatilor bizantini din primul mileniu al erei crestine.

A fost nevoie sa treaca mai bine de un mileniu pina cind contactul cu filosofiile orientale a readus in Europa interesul pentru ideea reincarnarii. In Asia, filosofia vedica si budismul nu au abandonat nici un moment acest concept, care era indisolubil asociat cu legea karmei, echivalentul legii actiunii si reactiunii, a cauzei si efectului, din filosofia hermetica. Pe scurt, in aceasta conceptie, spiritul se reincarneaza de multe ori pe Pamint (si chiar si pe alte planete) pentru a-si completa experienta in diverse forme de manifestare fizica. Lectiile parcurse intr-o incarnare pot continua in urmatoarele incarnari, lectiile restante pot aduce incercari si probe noi, iar roadele lor - intelepciunea acumulata de suflet in urma experientelor - imbogatesc mostenirea karmica a individului oferindu-i, in incarnarile urmatoare, aptitudini si conditii favorabile pentru ceea ce are de implinit.

Abia de vreun secol, astrologia karmica si-a ocupat un loc consistent in astrologia occidentala, preluind foarte mult din conceptele orientale si adaptindu-le la zodiacul european. Practic, tema natala, care reflecta in ansamblu un program al incarnarii actuale a individului, ofera si foarte multe indicii despre lectiile sale karmice, despre directia din care vine sufletul din acest punct de vedere si sensul in care merge pentru a progresa.

Astrologia karmica apeleaza la o serie de concepte suplimentare fata de astrologia natala. Astfel, un rol esential il joaca Axa Dragonului, alcatuita din nodurile lunare - Nodul Nord (Capul Dragonului) si Nodul Sud (Coada Dragonului). Nodul Sud indica trecutul karmic, in timp ce Nodul Nord indica sensul karmic in care evolueaza individul.

Alte indicii importante sunt furnizate de planetele retrograde, acele planete care, la nastere, aveau un mers aparent invers pe zodiac, prin jocul miscarilor relative pe bolta cereasca (desi, fizic, ele se deplaseaza continuu avansind pe orbitele lor). Planetele retrograde semnifica, in general, restante karmice sau lectii si misiuni care continua din incarnarile precedente.

Lilith, sau Luna Neagra, este un alt punct important cu semnificatii karmice, fiind legat de aspecte obscure si intunecate ale vietii uneori de-a dreptul dureroase.

Multe alte elemente din tema, inclusiv toate planetele, pot fi interpretate din punct de vedere karmic, oferind o imagine cuprinzatoare a fiintei in evolutia sa spirituala, dintr-un punct de vedere aflat mult deasupra viziunii oferite de astrologia natala obisnuita. Dar acest punct de vedere este accesibil si util doar celor care accepta si inteleg just ideea de reincarnare si karma.

Publicitate
Sesizeaza neregula