Publicitate

Masacrul de la Fantana Alba

Publicitate


Unul dintre cele mai mari sacrificii pe care le-a cunoscut istoria Romaniei s-a petrecut la Fantana Alba, acolo unde aproximativ 2-3000 de romani, locuitori ai satelor de pe valea Siretului, au incercat sa se refugieze din Uniunea Sovietica in Romania la 1 aprilie 1941, dar au fost secerati de granicerii sovietici. Profesorul doctor in istorie,  Mihai Aurelian Caruntu, de la Muzeul de Istorie din Suceava a abordat tema masacrului in volumul sau "Bucovina in al Doilea Razboi Mondial", in care descrie evenimentele din zilele care au precedat masacrul de la Fantana Alba ca o modalitate de impotrivire non-violenta fata de regimul sovietic, ce a atras o reactie dura a organelor de represiune. "Prin obiectivul urmarit - trecerea in masa peste linia arbitrara de demarcatie care separa Bucovina - (evenimentele) reprezinta un refuz global al regimului sovietic si a consecintelor teritoriale ale ultimatumului stalinist.", spune profesorul.
Contextul tragediei
În contextul in care Romania a fost obligata sa-i cedeze Uniunii Sovietice, un teritoriu pe care se aflau 3 milioane de locuitori, consecinta a ultimatumului primit in iunie 1940, trupele din Armata Rosie si NKVD au ocupat nordul Bucovinei. Familiile romane, luate prin surprindere, au incercat sa treaca granita inapoi in Romania, acolo unde isi lasasera agoniseala de-o viata, rudele si casele. Potrivit rapoartelor oficiale sovietice, 471 de persoane au trecut granita ilegal din zonele Hliboca, Herta, Putila si Storojinet, intr-o zona patrulata de granicierii sovietici. Dupa primul an de ocupatie sovietica, datele oficiale din Ucraina aratau ca un numar de peste 7.000 de oameni s-au refugiat in Romania.

Consecintele

Autoritatile sovietice au intocmit liste cu familiile care aveau rude in Romania, i-au declarat "tradatori de tara" si i-au deportat la munca fortata in Siberia si Kazahstan. Listele Unitatii 97 de patrulare numarau la 1 ianuarie 1941 aproximativ 1.085 de persoane, alte liste includeau un numar de 1.294 de persoane, la 7 decembrie 1940. Şi persoanele care erau doar banuite ca ar avea intentia sa fuga in Romania erau considerate tradatoare de tara si prin urmare, arestate si deportate.

Începutul masacrului

Aproximativ 40 de familii din localitatea Suceveni au incercat sa treaca granita noaptea, la Fantana Alba, pe 15 noiembrie 1940. Dupa o confruntare cu patrulele sovietice, trei dintre romanii care voiau sa vina inapoi in Romania au fost ucisi, iar alti doi raniti au ajuns pe mainile sovieticilor. Ceilalti au reusit sa ajunga la Radauti. Efectul a constat in deportarea tuturor rudelor celor 105 persoane. Profesorul Aurelian Caruntu spune ca "Întreaga miscare, care s-a bazat, initial, pe promisiunea autoritatilor de ocupatie ca se va acorda libera trecere in Regat, a avut un caracter pro-romanesc nedisimulat, cu toate ca a antrenat si persoane de alta nationalitate." "Trebuie remarcat ca nu este singurul masacru comis de bolsevici impotriva celor care doreau sa treaca in tara. La Lunca, pe malul Prutului, la 6 februarie 1941 au fost secerati cu mitralierele sute de romani, dar aceasta actiune(tradata in cele din urma!) a avut un alt caracter, fiind organizata in secret." O noua incercare, de data asta incheiata tragic, s-a petrecut in noaptea de 6 februarie 1941 cand un grup de 500 de persoane din satele Mahala, Cotul Ostritei, Buda, Şirauti, Horecea-Urbana si Ostrita au vrut sa se refugieze in Romania pentru a scapa de conducerea sovietica. Oamenii au fost surprinsi si rafale de mitraliere au fost trase asupra lor din mai multe directii. Au fost ucisi mai mult de trei sferturi dintre ei, printre care si organizatorii N. Merticar, N. Nica si N. Isac. Doar 57 de persoane au reusit sa treaca in Romania, iar alti 44 au fost arestati si acuzati ca ar fi participat la o contrarevolutie. Doua luni mai tarziu, 12 dintre ei au fost condamnati la moarte, iar restul la 10 ani de munca fortata si pierderea drepturilor civile pentru 5 ani. De asemenea, toate rudele lor au fost declarate tradatori de tara si deportate in Siberia.

Desfasurarea tragediei

La 1 aprilie, 1941, atunci cand NKVD-ul lansase zvonuri conform carora granicerii sovietici i-ar fi lasat pe mai multi romani sa treaca granita in Romania, un grup mare de oameni din mai multe sate de pe valea Siretului a format o coloana pasnica de peste 3000 de persoane care se indrepta spre granita sovieto-romana. Oamenii purtau cu ei un steag alb cu insemne religioase - icoane, prapuri si cruci din cetina. Însa granicierii sovietici, ascunsi in padure, au tras in ei din plin, un foc continuu, in poiana Varnita, la circa 3km de granita romana. Cei care au supravietuit, au fost urmariti de cavaleristi si spintecati cu sabia. Masacrul nu s-a incheiat aici. Ranitii au fost legati de cai si tarati pana la un loc unde erau sapate dinainte cinci gropi comune, iar unii dintre ei au fost ingropati de vii, conform unor documente din acea vreme. Batrani, femei, copii, nu a contat pentru soldatii sovietici, toti au fost aruncati in gropile comune. Timp de doua zile, spuneau localnicii, s-ar fi auzit gemete din acele gropi. Altii au fost arestati de NKVD din Hliboca (Adancata), iar dupa ce au indurat torturi, au fost si ei aruncati de vii intr-o groapa comuna din cimitirul evreiesc al orasului. Peste acea groapa s-a turnat si s-a stins var. Un numar exact al persoanelor ucise in acel mascaru nu poate fi dat, unele date arata ca nu mai mult de 44 de persoane au murit incercand sa treaca granita, dar alte documente ale martorilor locali spun ca intre 200 si 2000 de victime in care s-a tras cu mitraliere sau care au fost sfasiate de sabii sau chiar aruncate de vii in gropile comune. Profesorul Aurelian Caruntu scrie ca "in legatura cu numarul de morti, sursele documentare de la KGB vorbesc doar de 20 de morti, ceea ce este departe de realitate", adaugand ca numarul mortilor a fost exagerat la 7 sau chiar 15.000.  Totusi, istoricul spune ca subscrie "cifrelor dintr-un document al Serviciului Special de Informatii, depistat de mine la Arhivelor Nationale din Bucuresti, unde sunt mentionati 200 de morti si 500 de raniti. La acestia trebuie adaugate sutele de persoane care au fost condamnate si deportate in urma evenimentelor mentionate." Nu a fost de-ajuns ceea ce s-a intamplat pe 1 aprilie. În noaptea de 12 spre 13 iunie, trupele sovietice au ridicat peste 13.000 de romani, care au fost deportati in Siberia si Kazahstan.

Masacrul, un subiect ingropat de KGB

Subiectul nu a fost discutat pana in anii '90, fiind interzis de autoritatile sovietice si apoi, de cele ucrainene. Abia in anul 2000, oficialii din Ucraina au permis organizarea unei slujbe pentru odihna romanilor care si-au dorit sa traiasca in Romania alaturi de familiile lor. "Evenimentele de atunci au putut fi cercetate in mod relativ liber dupa 1991, dar arhivele nu au oferit intotdeauna raspunsurile asteptate. Initial", spune Aurelian Caruntu, "N. Rubanet a studiat o serie de documente din arhiva KGB, apoi s-a trecut la alcatuirea unor statistici cu victimele din comunele din nordul Bucovinei implicate in marsul de la 1 aprilie. Deci nu putem vorbi de o indiferenta fata de eveniment sau victimele cazute atunci." Paul Goma scria ca este cunocut tabloul general, dar nu se stie numarul exact al victimelor. Nu se cunosc nici amanuntele cu privire la locul inhumarii romanilor masacrati de 1 aprilie 1941, care exista probabil in arhivele fostului KGB. În ciuda demeresurilor de a se face lumina in cazul masacrului, s-a reactionat doar prin tacere. Dupa 50 de ani de la masacrul din padurea Barnita, seful de atunci al KGB, Igor Pikuza a recunoscut ca marsul de la Fantana Alba a fost o reactie la presecutiile la care era supusa populatia romaneasca din teritoriile ocupate de sovietici. El a declarat atunci ca persecutiile erau facute pe criterii de clasa, fiind deportati in primul rand functionarii, membrii partidelor politice, dar nu oameni de rand. Este evident ca nu s-a intamplat asa, desi nici aceasta metoda de selectionare a romanilor care ar fi meritat sa fie deportati nu este una dreapta, spune Goma. Totusi, in iunie 1941, 13 mii de familii de tarani au fost trimise in Siberia si Kazahstan. Cat priveste masacrul, seful KGB a spus ca nu a fost vorba decat de trei sau cinci victime. Nici in cartile de istorie, masacrul nu primeste prea multa atentie, el fiind mai degraba tratat superficial sau trecut sub tacere.

Presa din Cernauti: Romania urmarea expansiunea, romanii i-au provocat pe graniceiri

Paul Goma scrie in "Pentru o martirologie fara hotare.Martirii de la Fantana Alba si falsificatorii istoriei" ca in 1942 si 1943 au fost mai multe anchete efectuate de ziaristul Ion Domnite, precum si de alti jurnalisti, dar presa din Cernauti a scris ca romanii ar fi provocat intregul masacru, iar fapta de eroism a apartinut granicerilor ucraineni.  Goma sustine in lucrarea sa ca  in "Ceas se scrie de fapt ca la Fantana Alba a fost o provocare fiindca romanii si agentii serviciilor speciale din Romania ar fi pus la cale un protest impotriva ocupatiei straine. Presa ucrineana a continuat sa specifice ca masacrul de la Fantana Alba nu a fost decat un incident de frontiera aproape neinsemnat, diminuand pe cat posibil curajul si erosimul de care au dat dovada romanii care si-au lasat in urma agoniseala de o viata pentru a trece inapoi in tara lor, alaturi de rudele din Romania." Mai tarziu, romanii ucisi in masacrul de la Fantana Alba au fost numiti in ziarul "Ceas" drept "provocatori", "fascisti" si "agenti ai sigurantei romane", avand drept scop "expansiunea Romaniei". Rusia si Ucraina nu si-au cerut niciodata scuze oficiale pentru masacrul de la Fantana Alba. "Este putin probabil sa primim scuze oficiale pentru evenimentele de atunci sau pentru ocuparea Basarabiei si a nordului Bucovinei. În mod oficial, la 28 iunie 1940, Romania a acceptat, in urma ultimatumului si a amenintarii cu declansarea ostilitatilor, doar evacuarea acestor teritorii, in niciun caz cedarea, fapt ce nu poate crea un titlu de drept valabil.", spune Aurelian Caruntu. "În teritoriile evacuate romanii constituiau populatia bastinasa si formau majoritatea absoluta a populatiei. URSS a revendicat aceste teritorii sub pretextul ca ar fi locuite majoritar de ucraineni. Un neadevar strigator la cer! " "Tratatul de Pace de la Paris consemna un pretins "acord" incheiat in 1940 intre URSS si Romania care este sublim dar… inexistent. Doar contestatul Tratat incheiat de fostul presedinte Constantinescu reglementeaza in planul dreptului international consecintele nefaste ale ultimatumului sovietic", incheie istoricul.


Sursa: cuvant cenzurat.adevarul.ro


Publicitate
Sesizeaza neregula