Publicitate

Rudolf Diesel

Publicitate

Era martie, mai exact 18 martie 1858 cand, la Paris, se nastea cel al carui nume este purtat astazi de motoarele pe motorina: Diesel, Rudolf Diesel si care a trait pana pe 29 septembrie 1913. Cam atat ar fi de spus despre el, dar este mult de spus despre inventia lui (motorul diesel) pe care a patentat-o in 1892.

Rudolf Diesel a conceput motorul diesel ca o alternativa mai accesibila pentru intreprinzatorii particulari avand in vedere dimensiunile variabile si costul scazut al motorului si al carburantului, fata de motoarele cu aburi care aveau un randament foarte scazut. Totul a pornit de la obsesia lui pentru a doua lege a termodinamicii si maxima eficienta a ciclului Carnot.

Începand din 1885, timp de 13 ani, Diesel a lucrat la motorul sau, intr-un laborator-magazin din Paris. La fabrica de masini de la Augsburg, pe la sfarsitul lui 1896 si inceputul lui 1987, primul model al lui Diesel, un cilindru inalt de fier cu o volanta la baza, functiona autonom pentru prima data. El cantarea 5 tone, producea 20 cp la 172 rpm si opera la o eficienta de 26.6%.

Rudolf Diesel a mai petrecut inca vreo 2 ani la perfectionarea lui si, la sfarsitul anului 1896, a prezentat un nou model cu o eficienta mecanica (teoretica) de 75.6%, fata de motoarele cu aburi care aveau o eficienta de 10% sau mai putin. Cu toate acestea productia lor a mai fost intarziata inca un an, dar aceasta nu l-a impiedicat sa devina milionar prin vanzarea drepturilor de comercializare a inventiei lui.

Dupa ce am inteles cum a aparut, sa intelegem si cum functioneaza, de aceea am ales cea mai simpla modalitate de explicare pentru inceput: animatia.

Modul de functionare al motorului diesel

Motorul diesel functioneaza in 4 timpi si anume:

Timpul 1-Admisia

Prin deschiderea supapei de admisie si inchiderea supapei de evacuare, pistonul deplasandu-se de la punctul mort superior in punctul mort inferior, introduce aer in cilindru.

Timpul 2-Compresia

Dupa inchiderea supapelor, pistonul incepe sa se deplaseze dinspre punctul mort inferior inspre cel superior comprimand aerul din piston. La un anumit moment al compresiei, prin injector este introdus, in cilindru, combustibilul pulverizat.

Timpul 3-Arderea si detenta

Amestecul de aer cu vapori de motorina, comprimat intr-un timp foarte scurt, explodeaza, impingand pistonul din punctul mort superior in punctul mort inferior.

Timpul 4-Evacuarea

Supapa de evacuare se deschide, iar cea de admisie ramane inchisa si, prin deplasarea pistonului din punctul mort inferior in cel superior, sunt evacuate gazele arse din cilindru.

Pe durata timpilor 1, 2 si 4 miscarea este transmisa de la arborele cotit la piston, iar pe durata timpului 3, miscarea este transmisa de la piston la arborele cotit, fiind de fapt cea care genereaza functionarea motorului.

Pentru o mai buna intelegere a modului de functionare a motorului diesel (motor cu aprindere prin compresie) vom explica mai amanuntit fenomenele care se petrec pe durata timpilor 2 si 3. Combustibilul, introdus prin injectare in cilindru, se autoaprindere venind in contact cu aerul, comprimat in prealabil in cilindrul motorului, datorita temperaturii inalte realizate prin comprimare. Presiunea aerului comprimat este cuprinsa intre 30 si 60 at. si temperatura 500°C si 700°C, corespunzator unui raport volumetric de comprimare cuprins intre 12:1 si 22:1. Introducerea (pulverizarea) combustibilului in cilindru se face cu ajutorul injectorului. Presiunea necesara pentru pulverizarea combustibilului se realizeaza cu o pompa de injectie. Randamentul total (efectiv) al motorului diesel este cuprins intre 0.28 si 0.40. Motoarele diesel se folosesc in centrale termoelectrice, pe nave, locomotive, autovehicule etc.

Ciclul de functionare al motorului diesel

Trasand schema de functionare a motorului diesel, in sistemul de coordonate presiune (p) si volum (v), observam urmatoarele transformari, in functie de cei 4 timpi ai motorului:

Timpul 1- Aspiratia

A›1 absorbtie izobara

(P1=constant=presiunea atmosferica)

Timpul 2- Compresia

1›2 compresie adiabatica

(P2 este de cca. 35-50 atm., iar temperatura de aproximativ 700-800°C )

Timpul 3- Arderea si detenta

2›3 ardere izobara

(arderea este lenta, concomitent cu deplasarea pistonului, marindu-se volumul de la V2 la V3)

3›4 detenta adiabatica

(este singurul timp, motor, cand se efectueaza lucru mecanic)

Timpul 4-Evacuarea

4›1 destindere izocora

(momentul cand se deschide supapa de evacuare, iar pistonul este in punctul mort inferior)

1›A evacuare izobara

(gazul este impins de piston afara, la P1=constant=presiunea atmosferica)

Publicitate
Sesizeaza neregula